luni, 7 ianuarie 2008

Henry Miller - literatura si femei

Nu am putut intelege niciodata de unde provine interesul femeilor pentru operele semnate de Henry Miller. Nu am nimic personal cu acest autor dar el imi vine in minte ca si un bun reper pentru ceea ce vreau sa exprim. Ceea ce nu pot intelege este succesul sau colosal in randul doamnelor si domnisoarelor cititoare si noul „trend” in ceea ce priveste literatura savurata de tagma feminina. De unde atata interes pentru pasaje sexuale extrem de explicite, personaje feminine decazute tocmai de prea multa sexualitate si de imagini cu femei - jucarii sexuale? Nu contest adevarurile filozofice incluse in operele sale, ci doar forma in care le-a imbracat si expus publicului. Henry Miller a ales reteta cea mai de succes din literatura – de a fi altfel decat ceilalti. Acest altfel a constat intr-un joc adesea haotic de cuvinte, sexualitate desantata, balast; toate acestea fiind presarate cu scurte pasaje pline de intelepciune ce si-au gasit apoi locul in manualele de filozofie.

Oare cititoarele sunt incantate de faptul ca ele sunt mai presus de femeile ce se tot perinda prin cartile lui Miller? Sunt incantate de acea usoara tenta de iubire adevarata care de cele mai multe ori este umbrita de nenumaratele aventuri pasagere? Savureaza pasajele erotice sau puterea de seductie pe care o au femeile asupra autorului?

Intrebarile sunt nenumarate iar raspunsurile si mai variate. Pacat insa ca pasiunile carnale nu au ramas dincolo de literatura...!

Niciun comentariu: